On Line Library of the Church of Greece |
PSALTIREA CATISMA A NOUA PSALMUL 64 Un psalm al
lui David; mai-marelui cβntăreţilor. Cβntarea lui Ieremia
şi a lui Iezechiel din timpul şederii ξn
pămβnt străin, cβnd avea să iasă din Babilon. Ţie Ţi se cuvine cβntare, Dumnezeule, ξn
Sion şi Ţie Ţi se va ξmplini făgăduinţa ξn
Ierusalim, 2. Auzi rugăciunea mea, către Tine
tot trupul va veni. 3. Cuvintele celor fără de lege ne-au
biruit pe noi şi nelegiuirile noastre Tu le vei curăţi. 4. Fericit este cel pe care l-ai ales şi
l-ai primit; locui-va ξn curţile Tale. 5. Umplea-ne-vom de
bunătăţile casei Tale; sfβnt este locaşul Tău, minunat
ξn dreptate. 6. Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mβntuitorul
nostru, nădejdea tuturor marginilor pămβntului şi a celor de pe
mare departe; 7. Cel ce găteşti munţii cu
tăria Ta, ξncins fiind cu putere; Cel ce tulburi adβncul mării
şi vuietul valurilor ei. 8. Tulbura-se-vor
neamurile şi se vor spăimβnta cei ce locuiesc marginile de semnele
Lui; ieşirile dimineţii şi ale serii le vei veseli. 9. Cercetat-ai pămβntul şi l-ai
adăpat pe el, bogăţiile lui le-ai ξnmulţit; 10. Răul lui Dumnezeu s-a umplut de
apă; gătit-ai hrana lor, că aşa este gătirea Ta. 11. Adapă brazdele lui,
ξnmulţeşte roadele lui şi se vor bucura de picături de
ploaie, răsărind. 12. Vei binecuvβnta cununa anului
bunătăţii Tale şi cβmpiile Tale se vor umple de roade
grase. 13. Ξngrăţa-se-vor
păşunile pustiei şi cu bucurie dealurile se vor ξncinge. 14. Ξmbrăcatu-s-au
păşunile cu oi şi văile vor ξnmulţi grβul; vor striga
şi vor cβnta. PSALMUL 65 Un psalm al
lui David; mai-marelui cβntăreţilor. O cβntare a ξnvierii. Strigaţi lui Dumnezeu tot pămβntul.
Cβntaţi numele Lui; daţi slavă laudei Lui. 2. Ziceţi lui Dumnezeu: Cβt sunt de ξnfricoşătoare
lucrurile Tale! Pentru mulţimea puterii Tale, Te vor linguşi
vrăjmaşii Tăi. 3. Tot pămβntul să se ξnchine
Ţie, şi să cβnte Ţie, să cβnte numelui Tău. 4. Veniţi şi vedeţi lucrurile
lui Dumnezeu, ξnfricoşător ξn sfaturi mai mult decβt fiii oamenilor. 5. Cel ce preface marea ξn uscat, prin rău
vor trece cu piciorul. Acolo ne vom veseli de El, 6. De Cel ce stăpβneşte cu puterea Sa
veacul. Ochii Lui spre neamuri privesc; cei ce se răzvrătesc să
nu se ξnalţe ξntru sine. 7. Binecuvβntaţi neamuri pe Dumnezeul
nostru şi faceţi să se audă glasul laudei Lui, 8. Care a dat sufletului meu viaţă
şi n-a lăsat să se clatine picioarele mele. 9. Ca ne-ai cercetat pe noi, Dumnezeule, cu foc
ne-ai lămurit pe noi, precum se lămureşte argintul. 10. Prinsu-ne-ai pe
noi ξn cursa; pus-ai necazuri pe umărul nostru; 11. Ridicat-ai oameni pe capetele noastre,
trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos la odihnă. 12. Intra-voi ξn casa Ta cu arderi de tot,
ξmplini-voi Ţie făgăduinţele mele, 13. Pe care le-au rostit buzele mele şi
le-a grăit gura mea, ξntru necazul meu. 14. Arderi de tot grase voi aduce Ţie, cu
tămβie şi berbeci; ξţi voi jertfi boi şi ţapi. 15. Veniţi de auziţi toţi cei ce
vă temeţi de Dumnezeu şi vă voi povesti cβte a făcut
El sufletului meu. 16. Către Dβnsul cu gura mea am strigat
şi L-am lăudat cu gura mea. 17. Nedreptate de am avut ξn inima mea să
nu mă audă Domnul. 18. Pentru aceasta m-a auzit Dumnezeu; luat-a
aminte glasul rugăciunii mele. 19. Binecuvβntat este Dumnezeu, Care n-a
depărtat rugăciunea mea şi mila Lui de la mine. PSALMUL 66 Un psalm al
lui David; mai-marelui cβntăreţilor. Pentru instrumente cu coarde. Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi
şi ne binecuvintează, luminează faţa Ta spre noi şi ne
miluieşte, 2. Ca să cunoaştem pe pămβnt
calea Ta, ξn toate neamurile mβntuirea Ta. 3. Lăuda-Te-vor
pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe
Tine popoarele toate. 4. Veselească-se şi să se bucure
neamurile, că vei judeca popoarele cu dreptate şi neamurile pe
pămβnt le vei povăţui. 5. Lăuda-Te-vor
pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe
Tine popoarele toate. Pămβntul şi-a dat rodul său. 6. Binecuvintează-ne
pe noi, Dumnezeule, Dumnezeul nostru. Binecuvintează-ne
pe noi, Dumnezeule, şi să se teamă de Tine toate marginile
pămβntului. Slavă... PSALMUL 67 Un psalm al
lui David; mai-marelui cβntăreţilor. Să se scoale Dumnezeu, şi să se
risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la
faţa Lui cei ce-L urăsc pe El. 2. Precum se stinge fumul, să se
stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să
piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, 3. Iar drepţii să se bucure şi
să se veselească ξnaintea lui Dumnezeu, să se desfăteze ξn
veselie. 4. Cβntaţi lui Dumnezeu, cβntaţi
numelui Lui, gătiţi calea Celui ce străbate pustia, Domnul este
numele Lui, 5. Şi vă bucuraţi ξnaintea Lui.
Să se tulbure de faţa Lui, a Părintelui orfanilor şi a
Judecătorului văduvelor. 6. Dumnezeu este ξn locul cel sfβnt al Lui.
Dumnezeu aşează pe cei singuratici ξn casă, 7. Scoate cu vitejie pe cei legaţi ξn
obezi, la fel pe cei amărβţi, pe cei ce locuiesc ξn morminte. 8. Dumnezeule, cβnd mergeai Tu ξnaintea
poporului Tău, cβnd treceai Tu prin pustie, 9. Pămβntul s-a cutremurat şi
cerurile s-au topit şi Sinaiul s-a clătinat
de la faţa Dumnezeului lui Israel. 10. Ploaie de bunăvoie vei osebi,
Dumnezeule, moştenirii Tale. Ea a slăbit, dar Tu ai ξntărit-o. 11. Vietăţile Tale locuiesc ξn ea;
ξntru bunătatea Ta, Dumnezeule, purtat-ai grijă de cel sărac. 12. Domnul va da cuvβntul celor ce vestesc cu
putere multă. 13. Ξmpăratul puterilor, poporului iubit
vă ξmpărţi prăzile. 14. Dacă veţi dormi ξn mijlocul
moştenirilor voastre, aripile voastre argintate vor fi ca ale
porumbiţei şi spatele vostru va străluci ca aurul. 15. Cβnd Ξmpăratul cel ceresc va
ξmprăştia pe regi ξn ţara Sa, ei vor fi albi ca zăpada pe Selmon. 16. Munte al lui Dumnezeu este Muntele Vasan, munte de piscuri este Muntele Vasan.
17. Pentru ce munţi cu piscuri pizmuiţi
muntele ξn care a binevoit Dumnezeu să locuiască ξn el, pentru
că va locui ξn el pβnă la sfβrşit? 18. Carele lui Dumnezeu sunt mii de mii; mii
sunt cei ce se bucură de ele. Domnul ξn mijlocul lor, pe Sinai, ξn
locaşul Său cel sfβnt. 19. Suitu-Te-ai la
ξnălţime, robit-ai mulţime, luat-ai daruri de la oameni, chiar
şi cu cei răzvrătiţi, ξngăduiţi au fost să
locuiască. 20. Domnul Dumnezeu este binecuvβntat,
binecuvβntat este Dumnezeu zi de zi; să sporească ξntre noi,
Dumnezeul mβntuirii noastre. 21. Dumnezeul nostru este Dumnezeul mβntuirii
şi ale Domnului Dumnezeu sunt ieşirile morţii. 22. Dar Dumnezeu va sfărβma capetele
vrăjmaşilor Săi, creştetul părului celor ce umbla
ξntru greşelile lor. 23. Zis-a Domnul: "Din Vasan
ξi voi ξntoarce, ξntoarce-voi pe vrăjmaşii tăi din adβncurile
mării, 24. Pentru ca să se afunde piciorul
tău ξn sβnge şi limba cβinilor tăi ξn sβngele
vrăjmaşilor tăi". 25. Văzut-am, Dumnezeule, intrarea Ta,
văzut-am intrarea Dumnezeului şi Ξmpăratului meu ξn locasul cel sfβnt: 26. Ξnainte mergeau căpeteniile, după
ei cei ce cβntau din strune, ξn mijloc fecioarele, bătβnd din timpane
şi zicβnd: 27. "Ξn adunări binecuvβntaţi pe
Dumnezeu, pe Domnul din izvoarele lui Israel!" 28. Acolo era Veniamin
cel mai tβnăr, ξn uimire; căpeteniile lui Iuda,
povăţuitorul lor, căpeteniile Zabulonului,
căpeteniile Neftalimului şi ziceau: 29. "Porunceşte, Dumnezeule, puterii
Tale; ξntăreşte, Dumnezeule, această lucrare pe care ai
făcut-o nouă. 30. Pentru locaşul Tău, din
Ierusalim, ξţi vor aduce ξmpăraţii daruri. 31. Ceartă fiarele din trestii,
ceartă taurii adunaţi ξmpotriva junincilor popoarelor, ca să nu
fie depărtaţi cei care au fost ξncercaţi ca argintul. 32. Risipeşte neamurile cele ce voiesc
războaie". Veni-vor soli din Egipt; Etiopia
va ξntinde mai ξnainte la Dumnezeu mana ei, zicβnd: 33. "Ξmpărăţiile
pămβntului cβntaţi lui Dumnezeu, cβntaţi Domnului. 34. Cβntaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit
peste cerul cerului, spre răsărit; iată va da glasul Său,
glas de putere. 35. Daţi slavă lui Dumnezeu! Peste
Israel măreţia Lui şi puterea Lui ξn nori. 36. Minunat este Dumnezeu ξntru sfinţii
Lui, Dumnezeul lui Israel; Ξnsuşi va da putere şi ξntărire
poporului Său. Binecuvβntat este Dumnezeu. Slavă... PSALMUL 68 Un psalm al
lui David; mai-marelui cβntăreţilor. Pentru cei ce se vor schimba. Mβntuieşte-mă, Dumnezeule, că au
intrat ape pβnă la sufletul meu. 2. Afundatu-m-am ξn
noroiul adβncului, care n-are fund. 3. Intrat-am ξn adβncurile mării şi
furtuna m-a potopit. 4. Ostenit-am strigβnd, amorţit-a gβtlejul
meu, slăbit-au ochii mei nădăjduind spre Dumnezeul meu. 5. Ξnmulţitu-s-au mai mult decβt perii
capului meu cei ce mă urăsc pe mine ξn zadar. 6. Ξntăritu-s-au
vrăjmaşii mei, cei ce mă prigonesc pe nedrept; cele ce n-am
răpit, pe acelea le-am plătit. 7. Dumnezeule, Tu ai cunoscut nepriceperea mea
şi greşelile mele de la Tine nu s-au ascuns. 8. Să nu fie ruşinaţi, din
pricina mea, cei ce Te aşteaptă pe Tine, Doamne, Doamne al puterilor,
nici ξnfruntaţi pentru mine, cei ce Te caută pe Tine. Dumnezeul lui
Israel. 9. Că pentru Tine am suferit ocară,
acoperit-a batjocura obrazul meu. 10. Ξnstrăinat am fost de fraţii mei
şi străin fiilor maicii mele, 11. Că rβvna casei Tale m-a mβncat,
şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra
mea. 12. Şi mi-am smerit cu post sufletul meu
şi mi-a fost spre ocară mie. 13. Şi m-am ξmbrăcat cu sac şi
am ajuns pentru ei de batjocură. 14. Ξmpotriva mea grăiau cei ce şedeau
ξn porţi şi despre mine cβntau cei ce beau vin. 15. Iar eu ξntru rugăciunea mea către
Tine, Doamne, am strigat la timp bine-plăcut. 16. Dumnezeule, ξntru mulţimea milei Tale
auzi-mă, ξntru adevărul milei Tale. 17. Mβntuieşte-mă din noroi, ca
să nu mă afund; izbăveşte-mă de cei ce mă
urăsc şi din adβncul apelor, 18. Ca să nu mă ξnece vβltoarea apei,
nici să mă ξnghită adβncul, nici să-şi ξnchidă
peste mine adβncul gura lui. 19. Auzi-mă, Doamne, că bună
este mila Ta; după mulţimea ξndurărilor Tale caută spre
mine. 20. Să nu-Ţi ξntorci faţa Ta de
la credinciosul Tău, cβnd mă necăjesc. Degrab mă auzi. 21. Ia aminte la sufletul meu şi-l mβntuieşte
pe el; din mβinile vrăjmaşilor mei izbăveşte-mă, 22. Că Tu cunoşti ocara mea şi
ruşinea mea şi ξnfruntarea mea; 23. Ξnaintea Ta sunt toţi cei ce mă
necăjesc. Zdrobit a fost sufletul meu de ocări şi necaz, 24. Şi am aşteptat pe cel ce m-ar
milui şi nu era, şi pe cei ce m-ar mβngβia şi nu i-am aflat. 25. Şi mi-au dat spre mβncarea mea fiere
şi ξn setea mea m-au adăpat cu oţet. 26. Facă-se masa lor ξnaintea lor cursa,
răsplătire şi sminteală; 27. Să se ξntunece ochii lor, ca să
nu vadă, şi spinarea lor pururea o gβrboveşte. 28. Varsă peste ei urgia Ta şi mβnia
urgiei Tale să-i cuprindă pe ei; 29. Facă-se curtea lor pustie şi ξn
locaşurile lor să nu fie locuitori; 30. Că pe care Tu l-ai bătut, ei l-au
prigonit, şi au ξnmulţit durerea rănilor lui. 31. Adaugă fărădelege la
fărădelegea lor, şi să nu intre ξntru dreptatea Ta; 32. Şterşi să fie din cartea
celor vii şi cu cei drepţi să nu se scrie. 33. Sărac şi ξndurerat sunt eu;
mβntuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească. 34. Lăuda-voi numele Dumnezeului meu cu
cβntare şi-L voi preamări pe El cu laudă; 35. Şi-i va plăcea lui Dumnezeu mai
mult decβt viţelul tβnăr, căruia ξi cresc coarne şi unghii.
36. Să rβdă săracii şi
să se veselească; cβntaţi lui Dumnezeu şi viu va fi
sufletul vostru! 37. Că a auzit pe cei săraci Domnul,
şi pe cei ferecaţi ξn obezi ai Săi nu i-a urgisit. 38. Să-L laude
pe El cerurile şi pămβntul, marea şi toate cβte se tβrăsc
ξn ea. 39. Că Dumnezeu va mβntui Sionul şi
se vor zidi cetăţile lui Iuda, şi vor locui acolo şi-l vor
moşteni pe el; 40. Şi seminţia credincioşilor
Lui ξl va stăpβni pe el, şi cei ce iubesc numele Lui vor locui ξn el.
PSALMUL 69 Un psalm al
lui David; mai-marelui cβntăreţilor. Spre aducere aminte. Ca să
mă mβntuiască Domnul. Dumnezeule, spre ajutorul meu la aminte! Doamne,
să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te! 2. Să se ruşineze şi să se
ξnfrunte cei ce caută sufletul meu; 3. Să se ξntoarcă ξnapoi şi
să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele; 4. Ξntoarcă-se ξndată
ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: "Bine, bine!". 5. Să se bucure şi să se
veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, 6. Dumnezeule, şi să zică
pururea cei ce iubesc mβntuirea Ta: "Slăvit sa fie Domnul!". 7. Iar eu sărac sunt şi sărman,
Dumnezeule, ajută-mă! 8. Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu
eşti Tu, Doamne, nu zăbovi. Slavă... DUPĂ A
NOUA CATISMĂ Sfinte Dumnezeule... Preasfβntă Treime...
Tatăl nostru... Apoi
troparele, glasul al 2-lea: Mă gβndesc la ziua cea
ξnfricoşătoare şi plβng faptele mele cele rele. Cum voi
răspunde Ξmpăratului celui fără de moarte? Şi cu ce
ξndrăzneală voi căuta la Judecătorul eu, păcătosul?
Milostive Părinte, Fiule Unule-Născut
şi Duhule Sfinte, miluieşte-mă! Slavă... Ξn valea plβngerii, la locul ce ai rβnduit, cβnd
vei şedea, Milostive, să faci judecată dreaptă, să nu
vădeşti cele ascunse ale mele, nici să mă ruşinezi
ξnaintea ξngerilor, ci cruţă-mă, Doamne, şi mă
miluieşte! Şi acum... Preabună Născătoare de Dumnezeu,
ocrotitoarea lumii, nădejdea şi acoperămβntul cel tare al celor
ce aleargă la tine, roagă, stăruitor, ξmpreună cu cei
fără de trup, pe Dumnezeul cel Iubitor de oameni, pe care L-ai
născut, să izbăvească sufletele noastre de toată
ξngrozirea, ceea ce eşti una binecuvβntată! Apoi Doamne miluieşte (de 40 de ori), şi
rugăciunea aceasta: Stăpβne, Doamne, Dumnezeul nostru, Care
singur ştii suferinţa ticălosului meu suflet şi leacul
acesteia, tămăduieşte-l cum ştii, după mulţimea
milei Tale şi a ξndurărilor Tale! Căci din faptele mele nu-i cu
putinţă a pune peste el alifie, nici untdelemn, nici legături.
Ci Tu, Cel ce ai venit să chemi la pocăinţă, nu pe cei
drepţi, ci pe cei păcătoşi, ai milă şi ξndurare
şi Te milostiveşte spre dβnsul; rupe zapisul faptelor mele celor rele
şi urβte şi mă povăţuieşte la calea cea
dreaptă, ca umblβnd ξntru adevărul Tău, să pot scăpa
de săgeţile vicleanului şi aşa să stau fără
de osβndă ξnaintea ξnfricoşătorului Tău divan, slăvind
şi lăudβnd Preasfβntul Tău nume, ξn vecii vecilor. Amin. |