Home Page

On Line Library of the Church of Greece


PSALTIREA
Editura Institului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1997
(“Psalter”, the Publishing House of the Biblical and Missionary Institute of the Romanian Orthodox Church, Bucharest, 1997)



CATISMA A DOUASPREZECEA
 
 

PSAMUL 85

Un psalm al lui David; o rugăciune.

Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu.

2. Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sunt; mβntuieşte, Dumnezeul meu, pe robul Tău, pe cel ce nădăjduieşte ξn Tine.

3. Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Veseleşte sufletul robului Tău, că spre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.

4. Că Tu, Doamne, bun şi blβnd eşti şi mult milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine.

5. Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele.

6. Ξn ziua necazului meu, am strigat către Tine, că m-ai auzit.

7. Nu este asemenea Ţie ξntre dumnezei Doamne, şi nici fapte nu sunt ca faptele Tale.

8. Veni-vor toate neamurile pe care le-ai făcut şi se vor ξnchina ξnaintea Ta, Doamne, şi vor slăvi numele Tău.

9. Că mare eşti Tu, Cel ce faci minuni, Tu eşti singurul Dumnezeu.

10. Povăţuieşte-mă, Doamne, pe calea Ta şi voi merge ξntru adevărul Tău; veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău.

11. Lăuda-Te-voi, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea şi voi slăvi numele Tău ξn veac.

12. Că mare este mila Ta spre mine şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos.

13. Dumnezeule, călcătorii de lege s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a căutat sufletul meu şi nu Te-au pus pe Tine ξnaintea lor.

14. Dar Tu, Doamne, Dumnezeu ξndurat şi milostiv eşti; ξndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat.

15. Caută spre mine şi mă miluieşte, dă tăria Ta slugii Tale şi mβntuieşte pe fiul, slujnicei Tale.

16. Fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc! Să se ruşineze, că Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mβngβiat.

PSAMUL 86

O cβntare fiilor lui Core.

Temelia Sionului pe munţii cei sfinţi. Domnul iubeşte porţile Sionului, mai mult decβt toate locaşurile lui Iacob.

2. Lucruri slăvite s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu.

3. Aduce-mi-voi aminte de Raav şi de Babilon, ξntre cei ce mă cunosc pe mine; şi iată cel de alt neam şi Tirul şi poporul etiopienilor, aceştia acolo s-au născut.

4. Mamă va zice Sionului omul, şi om s-a născut ξn el şi ξnsuşi cel Preaξnalt l-a ξntemeiat pe el.

5. Domnul va povesti ξn cartea popoarelor şi a căpeteniilor acestora, ce s-au născut ξn el.

6. Că ξn Tine este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

PSALMUL 87

Un psalm fiilor lui Core; mai-marelui cβntăreţilor, pentru maelet. Ca să răspundă; spre pricepere, lui Etam Ezrahitul.

Doamne, Dumnezeul mβntuirii mele, ziua am strigat şi noaptea ξnaintea Ta.

2. Să intre ξnaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga Mea, Doamne,

3. Că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat.

4. Socotit am fost cu cei ce se coboară ξn groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, ξntre cei morţi slobod.

5. Ca nişte oameni răniţi, ce dorm ξn mormβnt, de care nu Ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mβna Ta.

6. Pusu-m-au ξn groapa cea mai de jos, ξntru cele ξntunecate şi ξn umbra morţii.

7. Asupra mea s-a ξntărit mβnia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus peste mine.

8. Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urβciune lor,

9. Ξnchis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de suferinţă.

10. Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua ξntins-am către Tine mβinile mele.

11. Oare morţilor vei face minuni? Sau cei morţi se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine?

12. Oare, va spune cineva ξn mormβnt mila Ta şi adevărul Tău ξn locul pierzării?

13. Oare, se vor cunoaşte ξntru ξntuneric minunile Tale şi dreptatea Ta ξn pămβnt uitat?

14. Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineaţa rugăciunea mea Te va ξntβmpina.

15. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu şi ξntorci faţa Ta de la mine?

16. Sărac sunt eu şi ξn osteneli din tinereţile mele, ξnălţat am fost, dar m-am smerit şi m-am mβhnit.

17. Peste mine au trecut mβniile Tale şi ξnfricoşările Tale m-au tulburat.

18. Ξnconjuratu-m-au ca apa toată ziua şi m-au cuprins deodată.

19. Depărtat-ai de la mine pe prieteni, şi pe cunoscuţii mei, şi cei de aproape ai mei s-au făcut nevăzuţi.

Slavă...

PSAMUL 88

Un psalm spre priceperea lui Etam Ezrahitul.

Milele Tale, Doamne, ξn veac le voi cβnta.

2. Din neam ξn neam voi vesti adevărul Tău cu gura mea.

3. Că pe veci ai ξntemeiat mila şi ai aşezat ξn ceruri adevărul Tău, cβnd ai zis:

4. "Făcut-am legămβnt cu aleşii Mei, juratu-M-am lui David, robul Meu:

5. Pβnă ξn veac voi ξntări seminţia ta şi voi zidi din neam ξn neam scaunul tău".

6. Lăuda-vor cerurile minunile Tale, Doamne, şi adevărul Tău, ξn adunarea sfinţilor.

7. Ca cine va fi asemenea Domnului ξn nori şi cine se va asemăna cu Domnul ξntre fiii lui Dumnezeu?

8. Dumnezeul cel preaslăvit ξn sfatul sfinţilor, mare şi ξnfricoşător este peste cei dimprejurul Lui.

9. Doamne, Dumnezeul puterilor, cine este asemenea Ţie? Tare eşti, Doamne, şi adevărul Tău ξmprejurul Tău.

10. Tu stăpβneşti puterea mării şi mişcarea valurilor ei Tu o potoleşti.

11. Tu ai smerit ca pe un rănit pe cel mβndru; cu braţul puterii Tale ai risipit pe vrăjmaşii Tăi.

12. Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pămβntul; lumea şi plinirea ei Tu le-ai ξntemeiat.

13. Miazănoapte şi miazăzi Tu ai zidit; Taborul şi Ermonul ξn numele Tău se vor bucura. Braţul Tău este cu putere.

14. Să se ξntărească mβna Ta, să se ξnalţe dreapta Ta. Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău.

15. Mila şi adevărul vor merge ξnaintea feţei Tale. Fericit este poporul care cunoaşte strigat de bucurie;

16. Doamne, ξn lumina feţei Tale vor merge, şi ξn numele Tău se vor bucura toată ziua şi ξntru dreptatea Ta se vor ξnălţa.

17. Că lauda puterii lor Tu eşti şi ξntru bună vrerea Ta se va ξnălţa puterea noastră.

18. Că al Domnului este sprijinul şi al Sfβntului lui Israel, Ξmpăratului nostru.

19. Atunci ai grăit ξn vedenii cuvioşilor Tăi şi ai zis: dat-am ajutor celui puternic, ξnălţat-am pe cel ales din poporul Meu.

20. Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfβnt al Meu l-am uns pe el;

21. Pentru ca mβna Mea ξl va ajuta şi braţul Meu ξl va ξntări.

22. Nici un vrăjmaş nu va izbuti ξmpotriva lui şi fiul fărădelegii nu-i va mai face rău.

23. Şi voi tăia pe vrăjmaşii săi de la faţa lui şi pe cei ce-l urăsc pe el ξi voi ξnfrβnge.

24. Şi adevărul Meu şi mila Mea cu el vor fi şi ξn numele Meu se va ξnălţa puterea lui.

25. Şi voi pune peste mare mβna lui şi peste rβuri dreapta lui;

26. Acesta Mă va chema: Tatăl meu eşti Tu, Dumnezeul meu şi sprijinitorul mβntuirii mele.

27. Şi ξl voi face pe el ξntβi-născut, mai ξnalt decβt ξmpăraţii pămβntului;

28. Ξn veac ξi voi păstra mila Mea şi legămβntul Meu credincios ξi va fi.

29. Şi voi pune ξn veacul veacului seminţia lui şi scaunul lui ca zilele cerului;

30. De vor părăsi fiii lui legea Mea şi, după rβnduielile Mele nu vor umbla,

31. De vor nesocoti dreptăţile Mele şi poruncile Mele nu vor păzi,

32. Cerceta-voi cu toiag fărădelegile lor, şi cu bătăi păcatele lor.

33. Iar mila Mea nu o voi depărta de la el, nici nu voi face strβmbătate ξntru adevărul Meu,

34. Nici nu voi rupe legămβntul Meu şi cele ce ies din buzele Mele, nu le voi schimba.

35. O dată M-am jurat pe sfinţenia Mea. Oare, voi minţi pe David? Seminţia lui ξn veac va rămβne

36. Şi scaunul lui ca soarele ξnaintea Mea şi ca luna ξntocmită ξn veac şi martor credincios ξn cer.

37. Dar Tu ai lepădat, al defăimat şi ai aruncat pe unsul Tău.

38. Stricat-ai legămβntul robului Tău, batjocorit-ai pe pămβnt sfinţenia lui.

39. Doborβt-ai toate gardurile lui, făcut-ai ξntăriturile lui ruină.

40. Jefuitu-l-au pe el toţi cei ce treceau pe cale, ajuns-a ocară vecinilor săi.

41. Ξnălţat-ai dreapta vrăjmaşilor lui, veselit-ai pe toţi duşmanii lui.

42. Luat-ai puterea sabiei lui şi nu l-ai ajutat ξn vreme de război.

43. Nimicit-ai curăţenia lui şi scaunul lui la pămβnt l-ai doborβt.

44. Micşorat-ai zilele vieţii lui, umplutu-l-ai de ruşine.

45. Pβnă cβnd, Doamne, Te vei ξntoarce? Pβnă cβnd se va aprinde ca focul mβnia Ta?

46. Adu-Ţi aminte de mine; oare, ξn deşert ai zidit pe toţi fiii oamenilor?

47. Cine este omul ca să trăiască şi să nu vadă moartea şi să-şi izbăvească sufletul său din mβna iadului?

48. Unde sunt milele Tale cele de demult, Doamne, pe care le-ai jurat lui David, ξntru adevărul Tău?

49. Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, pe care o port ξn sβnul meu, de la multe neamuri.

50. Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara cu care m-au ocărβt vrăjmaşii Tăi, cu care au ocărβt paşii unsului Tău.

51. Binecuvβntat este Domnul ξn veci. Amin. Amin.

Slavă...

PSAMUL 89

Rugăciunea lui Moise, omul lui Dumnezeu.

Doamne, scăpare, Te-ai făcut nouă ξn neam şi ξn neam.

2. Mai ξnainte de ce s-au făcut munţii şi s-a zidit pămβntul şi lumea, din veac şi pβnă ξn veac eşti Tu.

3. Nu ξntoarce pe om ξntru smerenie, Tu, Care ai zis: "Ξntoarceţi-vă, fii ai oamenilor"

4. Că o mie de ani ξnaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca straja nopţii.

5. Nimicnicie vor fi anii lor; dimineaţa ca iarba va trece.

6. Dimineaţa va ξnflori şi va trece, seara va cădea, se va ξntări şi se va usca.

7. Că ne-am sfβrşit de urgia Ta şi de mβnia Ta ne-am tulburat.

8. Pus-ai fărădelegile noastre ξnaintea Ta, greşelile noastre ascunse, la lumina feţei Tale.

9. Că toate zilele noastre s-au ξmpuţinat şi ξn mβnia Ta ne-am stins.

10. Anii noştri s-au socotit ca pβnza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani;

11. Iar de vor fi ξn putere, optzeci de ani, şi ce este mai mult decβt aceştia, osteneală şi durere;

12. Că trece viaţa noastră şi ne vom duce.

13. Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi cine măsoară mβnia Ta, după temerea de Tine?

14. Ξnvaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne ξndreptam inimile, spre ξnţelepciune.

15. Ξntoarce-Te, Doamne! Pβnă cβnd vei sta departe? Mβngβie pe robii Tăi!

16. Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit ξn toate zilele vieţii noastre.

17. Veselitu-ne-am pentru zilele ξn care ne-ai smerit, pentru anii ξn care am văzut rele.

18. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi ξndreptează pe fiii lor.

19. Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi, şi lucrurile mβinilor noastre le ξndreptează.

PSAMUL 90

Un psalm al lul David

Cel ce locuieşte ξn ajutorul Celui Preaξnalt, ξntru acoperămβntul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.

2. Va zice Domnului: "Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dβnsul".

3. Că El te va izbăvi din cursa vβnătorilor şi de cuvβntul tulburător.

4. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o arma te va ξnconjura adevărul Lui.

5. Nu te vei teme, de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,

6. De lucrul ce umblă ξn ξntuneric, de molima ce bβntuie ξntru amiaza.

7. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.

8. Ξnsă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.

9. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaξnalt L-ai pus scăpare ţie.

10. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.

11. Că ξngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească ξn toate căile tale.

12. Pe mβini te vor ξnălţa ca nu cumva să ξmpiedici de piatră piciorul tău.

13. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.

14. "Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; ξl voi acoperi pe el, că a cunoscut numele Meu.

15. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dβnsul sunt ξn necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.

16. Cu lungime de zile ξl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mβntuirea Mea".

Slavă...
 
  

DUPĂ A DOUĂSPREZECEA CATISMĂ

 

Sfinte Dumnezeule... Preasfβntă Treime... Tatăl nostru...

Apoi troparele, glasul al 7-lea:

Doamne, Cel ce ai primit lacrimile păcătoasei şi ale lui Petru şi pe vameşul, care dintru adβnc a strigat, l-ai ξndreptat, şi pe mine, cel ce cu umilinţă cad ξnaintea Ta, ξndură-Te Mβntuitorule, şi mă mβntuieşte!

Slavă...

Milostiveşte-Te spre mine ca şi spre vameşul, Doamne, şi ca pe păcătoasă mă curăţeşte, Stăpβne, şi ca pe canaaneancă mă miluieşte, după mare mila Ta.

Şi acum...

Maica Luminii, binecuvβntată Născătoare de Dumnezeu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne răsară dimineaţa şi mare mila sufletelor noastre.

Apoi Doamne miluieşte (de 40 de ori), şi rugăciunea aceasta:

Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce eşti singur bun şi de oameni iubitor, singur bun şi blβnd, singur adevărat şi drept, singur ξndurat şi milostiv, să vină puterea Ta peste mine netrebnicul robul Tău şi să mă ξntărească cu bunavestirea dumnezeieştii Tale ξnvăţături! Aşa, Stăpβne, Iubitorule de bine şi Iubitorule de milostivire, luminează-mi cele dinăuntru ale mele şi toate mădularele, cu voinţa Ta! Curăţeşte-mă de toată răutatea şi păcatul! Păzeşte-mă neξntinat şi curat de toată spurcăciunea şi lucrarea diavolească! Dăruieşte-mi după bunătatea Ta: lucrurile Tale să cuget, poruncile Tale să gβndesc, ξn voile Tale să umblu, de frica Ta să mă tem şi cele plăcute Ţie să fac, pβnă la suflarea mea cea mai de pe urmă. Ca după mila Ta cea negrăită să-mi păzeşti ξmpreună trupul şi sufletul, mintea şi cugetul meu, biserica nespurcată de orice cursă a potrivnicului. Doamne, Doamne al meu, acoperă-mă cu milostivirea Ta şi nu mă părăsi pe mine, păcătosul, necuratul şi nevrednicul robul Tău! Că Tu, Doamne, eşti sprijinitorul meu şi ξntru Tine este lauda mea totdeauna şi Ţie slavă Ξnălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfβntului Duh, acum şi pururea şi ξn vecii vecilor. Amin.



MYRIOBIBLOS HOME  |  TOP OF PAGE