On Line Library of the Church of Greece

PSALTIREA

PROOROCULUI SI IMPARATULUI  D A V I D

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare. Ea a fost scrisă de Duhul Sfânt pentru ca să găsim în ea, întocmai ca într-un spital sufletesc, la care să vină toţi, doctoria potrivită pentru boala fiecăruia. Căci este scris: "doctoria este aceea care va face să înceteze suferinţele cele mari".

Într-adevăr, altceva ne învata cărţile profeţilor, altceva cele istorice, altceva Legea şi altceva îndemnurile date prin Proverbe. Cartea Psalmilor însă cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor în toate. Ea profetizează cele viitoare, însemnează fapte istorice, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ca să spunem într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la îndemâna fiecăruia, după sârguinţa lui, tot ceea ce îi este de folos. Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului şi aduce cât se poate de grabnic însănătoşirea celui de curând rănit. Îngrijeşte de cel bolnav şi păstrează întreg pe cel sănătos. În genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vieţii omeneşti caută să se cuibărească în suflete, să fie îndepărtate, şi la aceasta ajunge prin crearea îngrijită a unei stări sufleteşti pline de bucurie şi de plăcere, care face ca în suflete să ia fiinţă cugetele cele inţelepte.

Astfel, fiindcă Duhul Sfânt ştie ce greu este să fim îndrumaţi pe calea virtuţii, din cauză că noi dispreţuim viaţa cea înaltă, ca unii care suntem înclinaţi întotdeauna către plăcere, ce a facut? El a împreunat laolaltă cu dogmele plăcerea cantului, pentru ca, fără de ştirea noastră, odată cu bucuria şi frumuseţea celor auzite să primim şi folosul care rezultă din cuvintele pe care le auzim. De altfel tot asemenea fac şi doctorii cei întelepţi atunci când au de dat bolnavilor doctorii amare: căci ei le amestecă mai întâi cu miere şi numai după aceea le dau celor ce nu ar putea să le ia altfel. Deci, aceasta este cauza care a făcut ca să se ajungă şi petru noi la cântările acestea pline de armonie ale psalmilor, pentru ca cei care-i vor citi să creadă că fac cântări, iar în realitate să-şi cultive sufletele. Căci adevărul este că niciodată cineva nu a ieşit din biserică păstrând cu uşurinţă în minte cuvintele apostolice sau profetice, fie ele oricât de simple, în timp ce cuvintele psalmilor le cântă toţi credincioşii şi nu arareori s-a întamplat ca cei care din cauza mâniei arătau întocmai ca fiarele sălbatice, de îndată ce au început să cânte vreun psalm, la un loc cu alţii, să se întoarcă apoi de acolo cu sălbăticia din suflet îmblânzită, datorită cântecului.

Psalmul este liniştea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălăgiei şi al valurilor gândurilor. El face să slăbească mânia sufletului şi înfrânează pornirea către patimi; este tovarăşul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care împacă pe cei ce-şi poartă vrăjmăşie. Căci cine, oare, mai poate fi socotit vrăjmaş al altuia, atunci când îşi uneşte glasul la un loc cu el, pentru a da laolaltă laudă lui Dumnezeu? Psalmodia aduce cu sine tot ce poate fi mai bun: iubirea, făcând din tovărăşia laolaltă a glasului un fel de trăsura de unire între oameni; adunând pe credincioşi laolaltă într-un singur glas de cor, psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc, arma pentru teama de noapte, linişte pentru oboseala zilei, pavăză şi mângâierea oamenilor credincioşi, iar pentru femeile credincioase una din cele mai potrivite podoabe. Psalmul face ca pustiurile să se arate locuite şi patimile să fie înfrânate. Început pentru începători, el este creştere pentru cei care propăşesc pe calea virtuţii şi sprijin pentru cei care merg pe calea desavârşirii. Psalmul este glasul Bisericii; el înveseleşte sărbătorile şi face să se nască în inima credinciosului dorul după Dumnezeu. Chiar şi din inimile de piatră psalmul stoarce lacrimi. El este o faptă îngerească, o trăire cerească, o mireasmă duhovnicească. Ce poate fi mai înţelept, oare, ca această povaţă a învăţătorului care ne îndeamnă să cântam, pentru ca în acelaşi timp să şi învăţăm cele ce ne sunt de folos? Nu se întipăresc, oare, în felul acesta, în sufletele noastre şi mai bine învăţăturile? Căci este de ştiut că învăţăturile care se dau cu sila nu pot să dăinuiască în suflete, pe când învăţăturile care pătrund în suflet cu plăcere şi bucurie rămân de-a pururi. Ce nu poate învăţa cineva din psalmi? Măreţia bărbăţiei, exactitatea dreptăţii, însemnătatea înfrânării, desăvârşirea judecătii, chipul în care trebuie să rabde şi tot ceea ce se poate spune despre lucrurile cele bune. Numai aici poate să se găsească teologia cea desăvârşită, aici prezicerea venirii în trup a Domnului Hristos, aici ameninţarea judecătii celei veşnice, aici nădejdea învierii, aici teama de iad, aici făgăduinţa măririi ce ne aşteaptă, ca şi dezvăluirea tainelor celor nepătrunse, căci toate se găsesc adunate aici, în Cartea Psalmilor, întocmai ca într-o comoară bogata, care este pusă la îndemana tuturor. Şi, dacă este adevărat că există mai multe instrumente muzicale, nu este mai puţin adevărat că profetul a armonizat cartea aceasta cu instrumentul numit psaltire, pentru ca, dupa cum se pare, el a voit să arate cu aceasta harul Duhului Sfânt care răsună în ea, întrucât dintre toate instrumentele muzicale numai psaltirea îşi are cauza sunetelor venită din sus. Într-adevăr, la chitară şi la liră sunetul rasună dedesubtul locului unde sunt atinse coardele şi numai psaltirea dintre toate instrumentele muzicale primeşte sunetele din partea de sus a ei, îndemnându-ne cu aceasta ca şi noi să ne deprindem a căuta cele de sus şi să nu ne dedăm patimior trupului, din cauza plăcerii ce ne-ar da-o cântecul. Dealtfel, mai cred ca cuvântul profetic, prin construcţia instrumentului acestuia, a voit să ne arate un lucru adânc şi înţelept, că adică toţi cei plini de grijă ţi cu sufletele senine pot fi uşor conduşi pe calea care duce către cele înalte.

 CUPRINS