Home Page

On Line Library of the Church of Greece


Ceaslov

MIJLOCEASUL AL NOUĂLEA
 
 

Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori) şi aceşti psalmi:

Psalmul 112

Laudaţi, tineri, pe Domnul, laudaţi numele Domnului. Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac. De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului. Înalt este peste toate neamurile Domnul, peste ceruri este slava Lui. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieşte întru cele înalte şi spre cele smerite priveşte, în cer şi pe pământ? Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman, ca să-l aseze cu cei mari, cu cei mari ai poporului său. Cel ce face să locuiască cea stearpă în casă, ca o mamă ce se bucură de fii.

Psalmul 137

Lăda-Te-voi, Doamne, cu toata inima mea, că ai auzit cuvintele gurii mele, şi înaintea îngerilor îţi voi cânta. Închina-mă-voi în locaşul Tău cel sfânt şi voi lăuda numele Tău, pentru mila Ta şi adevărul Tău; că ai mărit peste tot numele cel sfănt al Tău. În orice zi Te voi chema, degrab mă auzi! Sporeşte în sufletul meu puterea. Să Te laude pe Tine, Doamne, toţi împăraţii pământului, când vor auzi toate graiurile gurii Tale, şi să cânte în căile Domnului, că mare este slava Domnului. Că înalt este Domnul şi spre cele smerite priveşte şi pe cele înalte de departe le cunoaşte. De ajung la necaz, viază-mă! Împotriva vrăjmaşilor mei ai întins mâna Ta şi m-a izbăvit dreapta Ta. Domnul le va plăti lor pentru mine. Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.

Psalmul 139

Scoate-mă, Doamne, de la omul viclean şi de omul nedrept mă izbăveşte, care gândeau nedreptate în inima, toată ziua îmi duceau război. Ascuţit-au limba lor ca a şarpelui; venin de aspidă sub buzele lor. Păzeşte-mă, Doamne, de mâna pacătosului; scoate-mă de la oamenii nedrepţi, care au gândit să împiedice paşii mei. Pusu-mi-au cei mândri cursă mie şi funii; curse au întins picioarelor mele; pe cărare mi-au pus pietre de poticneală. Zis-am Domnului: " Dumnezeul meu eşti Tu, ascultă, Doamne, glasul rugăciunii mele" . Doamne, Doamne, puterea mântuirii mele, umbrit-ai capul meu în zi de război. Să nu mă dai pe mine, Doamne, din pricina poftei mele, pe mâna păcătosului; viclenit-au împotriva mea; să nu mă părăseşti, ca să nu se trufească. Vârful laţului lor, osteneala buzelor lor să-i acopere pe ei! Să cadă peste ei cărbuni aprinşi; în foc aruncă-i pe ei, în necazuri, pe care să nu le poată răbda. Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ; pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire, ştiu că Domnul va face judecata celui sărac şi dreptate celor sărmani. Iar drepţii vor lăuda numele Tău şi vor locui cei drepţi în faţa Ta.

Slavă... Şi acum... Sfinte Dumnezeule... Presfântă Treime... Tatăl nostru... Că a Ta este împărăţia..., şi troparele acestea:

Cel ce ai luminat pe pământeni cu Crucea şi ai chemat pe păcătoşi la pocăinţă, să nu mă desparţi de turma Ta, Păstorule bun. Ci, Stăpâne, caută-mă pe mine rătăcitul şi mă numără cu turma Ta cea sfântă, ca un milostiv şi de oameni iubitor.

Slavă..

Ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie, Bunule: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia ta şi mă însoţeşte şi pe mine cu el, Cel ce de voie ai pătimit pentru noi.

Şi acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Pe Cel ce pentru noi s-a răstignit, veniţi toţi să-L lăudăm, că pe Acesta văzându-L Maria pe Cruce, a grăit: Deşi rabzi răstignire, dar Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu.

Doamne miluieşte (de 40 de ori), Slavă... Şi acum... Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii..., şi cele trei metanii mari. Apoi se zice rugăciunea aceasta a Marelui Vasile: Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce îndelung ai răbdat pentru greşealele noastre... (caută la sfârşitul Ceasului al nouălea). Iar după sfârşitul rugăciunii se zice: Slavă... Şi acum... Doamne miluieşte (de 3 ori) şi otpustul Mijloceasului al nouălea.

 CUPRINS

MYRIOBIBLOS HOME  |  TOP OF PAGE